Soluții pentru sistemul de sănătate din România
Sistemul de sănătate din România prezintă disfuncții majore, cu repercusiuni directe asupra stării de sănătate a populației. Astfel, starea de sănătate plasează România pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană, chiar și în condițiile în care unii indicatori au cunoscut îmbunătățiri în ultimii ani.
În același timp, sistemul de sănătate este unul dintre cele mai neperformante din Europa și se caracterizează prin lipsă de transparență în alocarea fondurilor și ineficiență în utilizarea resurselor, fiind printre cele mai reduse din UE. Chiar dacă fac parte din una dintre cele mai îmbolnăvite populații din Europa, românii sunt nevoiți să folosească un sistem cu grave inechități în accesul la serviciile de sănătate, chiar și atunci când acestea sunt disponibile, fapt care nu se întâmplă pentru mulți dintre locuitorii zonelor rurale, unde numeroase localități nu beneficiază de niciun serviciu medical. Însă și pentru cei care pot beneficia de servicii de sănătate, calitatea actului medical și continuitatea îngrijirilor sunt probleme permanente, cuplate în multe cazuri cu prestațiile unui personal medical lipsit de motivație profesională și din ce în ce mai redus numeric, în special la nivelul noilor generații care se îndreaptă din ce în ce mai mult către alte sisteme sanitare.
Zonele în care ar trebui focalizate intervențiile se referă la finanțarea și organizarea sistemului, serviciile de asistență primară, sectorul spitalicesc, politica medicamentului și resursele umane. Pentru a remedia disfuncțiile menționate, propunem o serie de 19 măsuri care se bazează pe modificarea paradigmei de funcționare a sistemului de sănătate. Astfel, esența întregului document constă în remodelarea sistemului de sănătate prin situarea pacientului/cetățeanului în centrul sistemului. Pentru realizarea acestui demers, toate măsurile propuse au în vedere responsabilizarea celor implicați în luarea deciziilor, de la personalul administrativ de la toate nivelurile – cu sporirea descentralizării – până la personalul medical.
În urma acestor intervenții, sistemul de sănătate din România va trebui să prezinte minimal următoarele caracteristici:
- Să furnizeze servicii de sănătate integrate, bazate pe relații de îngrijire continuă, în care pacientul să primească serviciile medicale de care are nevoie și în forme variate, la toate nivelurile de asistență, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an.
- Pacienții/cetățenii vor deveni parteneri în luarea deciziilor, primind informațiile necesare și având oportunitatea de a-și exercita controlul – în măsura dorită – asupra deciziilor de îngrijiri medicale care îi afectează direct, înlocuind modelul existent cu unul de parteneriat pentru sănătate.
- Noua organizare a sistemului va facilita accesul sporit la informații relevante pentru toți actorii din sistemul de sănătate, toate acestea urmând a fi facilitate conform strategiei de informații în sănătate.
- Sistemul sanitar va trebui să-și crească transparența, punând la dispoziția pacienților și familiilor acestora informații care să le permită să ia decizii informate atunci când aleg un furnizor de servicii de sănătate, un spital sau dintre alternativele de tratament. Acestea ar trebui să includă informații privind performanța sistemului în ceea ce privește siguranța, practică bazată pe dovezi și satisfacția pacientului.
- Toate deciziile luate în sistem, de la cele de alocare a resurselor la nivel național până la cele legate de metodele de diagnostic și tratament, vor trebui să fie bazate pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile la acel moment.
- Asigurarea calității actelor medicale va deveni un element fundamental al sistemului, noile structuri propuse urmând să aibă ca obiect exclusiv de activitate acest domeniu.
- Siguranța va fi o caracteristică de bază a sistemului. Reducerea riscului și asigurarea siguranței pacientului va fi sprijinită prin sistemele și procedurile informaționale propuse și prin sistemul de calitate care vor ajuta la recunoașterea, prevenirea și diminuarea erorilor.
- Cooperarea între discipline și profesii va fi încurajată, atât între diferitele nivele de asistență, cât și între specialiștii de la același nivel. Dezvoltarea de echipe multidisciplinare ca bază a furnizării serviciilor va necesita, în afara schimbărilor ce țin de sistemul de sănătate, și modificări la nivelul sistemului de învățământ medical de toate gradele.
- Organizarea sistemului va fi astfel făcută încât să faciliteze cooperarea intersectorială, esențială pentru abordarea determinanților sănătății cu impact crescut asupra sănătății.
Implementarea soluțiilor propuse are în față un interval de 3-7 ani, unele propuneri putând fi implementate în următoarele 12 luni, altele necesitând un interval mai mare de timp, în special cele legate de măsurile ce se adresează factorilor determinanți ai sănătății și care sunt de regulă în afara controlului direct al sistemului sanitar propriu-zis, necesitând implicarea unor sectoare precum educația sau sistemul fiscal.
Strategia reprezintă doar punctul de plecare al unui proces care ar trebui să includă, după dezbaterea și acceptarea propunerilor, cu modificările ce vor fi considerate necesare de principalii actori din sistem, dezvoltarea unor mecanisme de implementare, inclusiv pentru determinarea cât mai exactă a costurilor necesare acestui demers, urmate de elaborarea programelor de intervenție necesare, cu documentele de politici sectoriale și cu indicatori specifici de monitorizare și instituții responsabile, astfel încât anual să poată fi monitorizate și evaluate obiectivele atinse și, atunci când este cazul, modificate planurile în acord cu nevoile reale de sănătate ale populației.
În final, trebuie menționat că implementarea acestei strategii se poate realiza numai cu acordul și implicarea principalilor actori ai sistemului de sănătate; primul pas este stabilirea țintei către care dorește să se îndrepte sistemul sanitar din România, pentru că altfel, parafrazându-l pe Carol Lewis, „atunci când nu știi unde vrei să ajungi, toate drumurile duc acolo”.
